Cuib de lut umplut cu-atâta
dragoste de Slavă,
ce putere te mai ține
inimă bolnavă,
de nu arzi și nu te mistui,
inimă bolnavă!

Cum nu te-a topit văpaia
câtă te-nconjoară?
Cum nu te doboară oare
marea ei povară! ...
Cum mai poți să porți în tine
marea ei povară?

Te-ard de-atâția ani în taină
dorurile - lavă -
Cum nu te-ai făcut cenușă
inimă bolnavă,
că ești numai lut și umbră,
inimă bolnavă!

Cuib de foc ce-mi arzi viața,
cum nu pot eu oare
să te-arunc acolo unde-i
dragostea vâltoare?
Unde mistuie și arde
dragostea vâltoare!

Unde arde fericirea
veșnic vâlvătaie,
să te faci în ea un veșnic
cântec de văpaie,
nalt, strălucitor și veșnic
cântec de văpaie.

Doar atunci afla-și-va stâmpăr
dorul tău de Slavă,
cuib de lut umplut cu soare,
inimă bolnavă,
lut îndrăgostit de soare,
inimă bolnavă! ...